User:Faluta.ioana

Peru

Republica Peru este o ţară aflată în vestul Americii de Sud. Are ca vecini în nord Ecuador şi Columbia, în est Brazilia, în sud-est Bolivia, în sud Chile iar în vest Oceanul Pacific. Teritoriul peruvian a fost casa civilizaţiei Norte Chico, una din cele mai vechi civilizaţii din lume, şi a Imperiului Inca, cel mai mare stat în America Pre-Columbiană. Imperiul Spaniol a cucerit această regiune în secolul al XVI-lea impunându-se viceregalitatea ce includea majoritatea coloniilor Sud Americane. Odată cu câstigarea independenţei în 1821, Peru a fost supus unor perioade atât cu tulburări politice şi crize financiale cât şi perioade de stabilitate şi ascensiune economica. Peru este o republică democratică divizată în 25 de regiuni. În plan geografic relieful variază de la câmpiile aride de pe coasta Pacificului, la piscurile munţilor Anzi până la pădurile tropicale ale Amazonului. Este o ţară cu un index uman de dezvoltare ridicat iar nivelul sărăciei ajunge la un procentaj de 36%. Activităţile economice principale includ agricultura, pescuitul, mineritul şi producţia de materiale textile. Populaţia peruviană este estimată la 29 milioane de locuitori, are o structură multietnică incluzând amerindieni, europeni, africani si asiatici. Principala limbă de circulaţie este spaniola deşi un numar semnificativ de peruvieni utilizează dialectul Quechua sau alte limbi native. Această abundenţa a tradiţiilor culturale a avut ca rezultat o diversitate de expresii în domenii precum arta, bucătăria, literatura şi muzica.

Etimologie

Cuvântul Peru este derivat din Biru, numele unui conducător local ce a trăit în apropierea golfului San Miguel la începutul secolului XVI. Când posesiunile acestuia au fost vizitate de către exploratorii spanioli în 1522 acestea au devenit cele mai sudice regiuni ale Lumii Noi cunoscute de către europeni. Aşa că în momentul în care Francisco Pizarro a început explorarea acestor regiuni acestea au fost denumite Biru sau Peru. Coroana Spaniolă i-a dat numele juridic odată cu Capitularea din Toledo din 1529 care desemna Imperiul Inca precum Provincia Peru. Sub conducere spaniolă ţara adoptă denumirea de Viceregatul Peru care, după războiul peruvian de independenţa, a devenit Republica Peru.

Istorie

Cele mai vechi evidenţe ale prezenţei umane pe teritoriul peruvian au fost datate la aproximativ 10560 î.Hr. Cea mai veche societate complexa din Peru şi din Americi, civilizaţia Norte Chico, s-a dezvoltat de-a lungul coastei Oceanului Pacific între 3000 şi 1800 î.Hr. Aceste evoluţii timpurii au fost urmate de culturi arheologice, cum ar fi Cupisnique, Chavin, Paracas, Mochica, Nazca, Wari si Chimú. În secolul XV Imperiul Inca a apărut ca un stat puternic care, în interval de un secol, a format cel mai mare imperiu în America pre-columbiană. Societăţile andine se bazau pe agricultură folosind tehnici precum irigarea şi terasarea; creşterea cămilelor şi pescuitul erau de asemenea importante. Organizarea se baza pe reciprocitate şi redistribuire deoarece aceste societaţi nu aveau concepte precum piaţă sau bani. Între anii 1524 şi 1526 variola, adusă din Panama odata cu venirea spaniolilor, a facut ravagii pe tot cuprinsul imperiului Inca. Moartea conducătorului incaş, Huayna Capac, împreuna cu majoritatea familiei acestuia incluzând şi unicul moştenitor, a cauzat căderea structurii politice şi a contribuit la războiul dintre fraţi, Atahualpa şi Huascar. În 1532, un grup format din conchistadori şi nativi americani conduşi de Francisco Pizarro l-au înfrânt şi capturat pe împăratul incaş Atahualpa. Francisco Pizarro a cerut aur şi argint în schimbul eliberării împartului Atahualpa şi deşi Francesco Pizarro a primit o cameră cu aur şi doua pline cu argint, bogăţii ce ajungeau până la nivelul braţului lui Atahualpa, împăratul a fost executat şi Francesco Pizarro a cucerit imperiul şi a impus regulile spaniole. Zece ani mai tarziu Coroana Spaniolă a stabilit Viceregatul Peru ce includea totalitatea coloniilor Sud Americane. Viceregele Francisco de Toledo a reorganizat ţara în anii 1570 făcând din mineritul argintului o activitate economică principală iar ca principală forţă de muncă în aceste mine a utilizat sclavi amerindieni. Lingourile peruviene au furnizat venituri pentru coroana spaniolă şi au alimentat o reţea complexă de comerţ care s-a extins în ceea ce priveşte Europa şi Filipine. Cu toate acestea, în secolul al XVIII, scăderea producţiei de argint şi diversificarea economică au diminuat considerabil veniturile regale. Drept raspuns Coroana a adoptat reformele Bourbon, o serie de decrete are au crescut impozitele şi au partajat Viceregatul Peru. Noile legi au provocat rebeliunea lui Túpac Amaru II-lea împreună cu alte revolte, toate acestea fiind înfrânte. La începutul secolului al XIX-lea, în timp ce majoritatea Americii de Sud era cuprinsă de războaie de independenţă, Peru a rămas un bastion regalist. În timp ce elita ezita între emancipare şi loialitate faţă de Monarhia Spaniolă independenţa a fost dobândită abia după campaniile militare ale lui José de San Martín şi Simón Bolívar. În primii ani ai Republicii lupta dintre conducătorii militari pentru putere a cauzat instabilitate politică. Identitatea naţională a fost falsificată în această perioadă, precum proiectele Bolivariene pentru o Confederaţie Latino-americană sau o uniune cu Bolivia, toate acestea s-au dovedit efemere. Între anii 1840 şi 1860 Peru s-a bucurat de o perioadă de stabilitate sub preşedenţia lui Ramón Castilla care a reuşit o creştere a venitului de stat prin exportul de guano. Cu toate acestea până în anii 1870 aceste resurse au fost risipite, ţara avea datorii substanţiale iar lupta pentru putere reîncepuse. Peru a fost înfrânt de către Chile în Războiul din Pacific (1879 - 1883) pierzând provinciile Arica şi Tarapaca în tratatele de la Ancon şi Lima. În timpul ocupaţiei chiliene a Limei autorităţile militare chiliene au transformat Universitatea San Marcos şi, pe atunci proaspătul inaugurat, Palacio de la Exposicion în barăci, au percheziţionat şcolile militare şi alte unităţi de învăţământ, au jefuit biblioteca Naţională a Peru-ului şi au transportat mii de carţi (incluzând şi multe articole vechi de secole) împreună cu stocul de capital la Santiago de Chile, şi au mutat o serie de monumente şi obiecte de artă ce aparţineau oraşului. Luptele interne ce au precedat războiului au fost urmate de o perioadă de stabilitate sub conducerea Partidului Civil ce a durat până la instaurarea regimului autoritar al Augusto B. Leguía. Marea Depresie a cauzat căderea de la putere a lui Leguia, au apărut turbulenţele politice şi au dus la apariţia Alianţei Populare Revoluţionare Americane (APRA). Rivalitatea dintre această organizaţie şi o coaliţie între elita statului şi armată a definit politica peruviana pentru urmatoarele trei decenii. În 1968, Forţele Armate, conduse de către generalul Juan Velasco Alvadaro, au organizat o lovitură de stat împotriva preşedintelui Fernando Belaúnde. Noul regim a întreprins reforme radicale ce vizau promovarea dezvoltării dar au eşuat nereuşind să obţină sprijin. În 1975 Velasco a fost înlăturat forţat de la preşedenţie fiind înlocuit de către generalul Francisco Morales Bermudez care a oprit reformele şi a supravegheat restabilirea democraţiei. În timpul anilor 1980 Peru se confruntă cu o datorie externă considerabilă, o inflaţie în continuă creştere, o creştere a traficului de droguri şi violenţă politică ridicată. Aproape 70000 de oameni au murit în timpul conflictului dintre Forţele Armate de Stat şi gherilele Sendero Luminoso (Calea Luminii). Sub preşedenţia lui Alberto Fujimori (1990 - 2000) ţara a început să işi revină, cu toate acestea, acuzaţiile de autoritarism, corupţia şi violări ale derpturilor umane l-au forţat pe acesta să demisioneze după controversatele alegeri din 2000. De la incheierea regimului lui Fujimori Peru încearcă să lupte cu corupţia încercând în acelaşi timp să susţină o creştere economică; din 2006 la preşedenţie se află Alan Garcia.

Guvern

Peru este o republică democratică prezidenţială cu un sitem multi-partid. Potrivit Constituţiei actuale preşedintele este şeful statului şi a guvernului. Acesta este ales pentru cinci ani şi nu poate candida două mandate la rând, trebuind să aştepte cel puţin un mandat între două alegeri prezidenţiale. Preşedintele desemnează Primul Ministru şi împreună cu sfatul acestuia se alege Consiliul de Miniştri. Exista un Congres Unicameral cu 120 de membrii aleşi pe un termen de cinci ani. Legile pot fi propuse de către oricare dintre ramuri, fie executivă sau legislativă şi acestea intră în vigoare după ce sunt aprobate de către Congres şi promulgate de către preşedinte. Sistemul judiciar este nominal independent deşi intervenţiile politice în activitaţile judiciare au fost des întălnite de-a lungul istoriei iar dezbaterile pe acestă temă continuă până în prezent. Guvernul peruvian este ales în mod direct iar votul este obligatoriu pentru toţi cetaţenii cuprinşi între vârsta de 18 şi 70 de ani. Alegerile ţinute în 2006 s-au încheat prin alegerea pentru a doua oară a candidatului la preşedenţie Alan Garcia ce apaţine partidului APRA. Congresul este la ora actuală compus din Partidul APRA (36 locuri), partidul Peruvian Naţionalist (23 locuri), Uniunea pentru Peru (19 locuri), Unitatea Naţionala (15 locuri), Alianţa pentru Viitor Fujimorista (13 locuri), Alianţa Parlamentară (9 locuri) şi Grupul Parlamentar Special Democratic (5 locuri). Relaţiile străine peruviene au fost dominate de către conflictele de graniţă cu ţările vecine majoritatea fiind rezolvate de-a lungul secolului XX. Încă mai exista litigii în curs de desfaşurare între Peru şi Chile cu privire la limitele marine din oceanul Pacific. Peru este un membru fondator al Comunitaţii Andine a Naţiunilor. Este de asemenea un participant al organizatiilor internaţionale precum Organizaţia Statelor Americane sau a Naţiunilor Unite. În componenţa forţelor militare ale statului intră o armată, o marină şi de asemenea Forţele aeriene; principala misiune este să asigure siguranţa independenţei, suveranitaţii şi integritatea teritorială a ţării. Forţele armate sunt subordonate Ministrului Apărării şi a Preşedintelui ca şef de stat. Serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat în 1999 şi sa înlocuit cu serviciul militar voluntar.

Regiuni

Peru este împărţit în 25 de regiuni plus provincia Lima. Fiecare regiune are un guvern ales compus dintr-un preşedinte şi un consiliu ce sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani. Aceste guverne se ocupă cu dezvoltarea regională, execută proiecte de investiţii publice, promovează activităţi economice şi se ocupă cu administrarea proprietăţilor publice. Provincia Lima este administrată de un consiliu oraşenesc. Regiunile: Amazonas, Ancash, Apurimac, Arequipa, Ayacucho, Cajamarca, Callo, Cuzco, Huancavelica, Huanuco, Ica, Junin, La Libertad, Lambayeque, Lima, Loreto, Madre de Dios, Moquegua, pasco, Piura, Puno, San Martin, Tacna, Tumbes, Ucayali. Provinicii: Lima

Geografia

Peru acoperă o suprafaţă de 1285220 km2. Are ca vecini Ecuador şi Columbnia la nord, Brazilia la est, Bolivia la sud-est, Chile la sud şi Oceanul Pacific la vest. Munţii Anzi au o orientare paralelă cu Oceanul Pacific împărţind ţara în trei regiuni geografice. Coasta, la vest, este o faşie îngustă, în mare parte arida excepţie făcând văile create de către râurile sezoniere. Ţinuturile Înalte reprezentate de către Anzi, includ şi platoul Altiplano precum şi cel mai înalt vârf al ţării respectiv Huascaran (6768m). A treia regiune este jungla, o întindere plată de teren acoperită de către pădurea amazoniană ce se extinde spre est. Aproximativ 60% din aria ţării este localizată în această regiune (700000km2) ceea ce îi conferă ţării locul al patrulea în lume, după Brazilia Congo şi Indonezia, în ce priveşte suprafaţa arealului acoperit cu pădure tropicală. Majoritatea râurilor peruviene îşi au originea în culmile andine şi se scurg în unul din cele trei bazine. Cele care curg spre Oceanul Pacific sunt abrupte şi scurte şi au un caracter intermitent. Râurile tributare ale Amazonului sunt mai lungi, au un debit mult mai mare si sunt mai puţin abrupte odată ce au ieşit din ţinuturile muntoase. Râurile care se varsă în lacul Titicaca sunt în general scurte şi au un debit mare. Cele mai lungi râuri din Peru sunt Ucayali, Maranon, Putumayo, Yavari, Huallaga, Urubamba, Mantaro şi Amazonul. Peru, spre deosebire de celelalte ţări ecuatoriale, nu are o clima exclusiv tropicală, influenţa Anzilor şi a Curentului Humboldt cauzează o diversitate climatică în interiorul ţării. Coasta are temperaturi moderate, precipitaţii scăzute şi umiditate ridicată, excepţie făcând regiunea nordică a coastei ce prezintă o temperatură şi umezeală un pic mai ridicată decât în restul teritoriului de coasta. În Ţinuturile Înalte ploaia este frecventă în timpul verii iar temperatura şi umiditatea scad odată cu creşterea în altitudine până la culmile îngheţate ale Anzilor. Pădurea Tropicală este caracterizată prin ploi torenţiale şi temperaturi ridicate excepţie făcând regiunea sudică care are ierni reci şi precipitaţii sezoniere. Datorită diversitaţii geografice şi climatice Peru are o biodiversitate variată cu 21462 specii de plante şi animale dintre care 5855 endemice. Guvernul peruvian a stabilit mai multe zone protejate pentru conservarea lor.

Economia

Economia statului a inregistrat o creştere semnificativă în ultimii 15 ani. Conform MSCI aceasta este considerată o piaţă emergentă. Peru are un indice al dezvoltării umane destul de ridicat totalizând 0,806 conform unor cercetări efectuate în anul 2008. În anul 2008 venitul pe cap de locuitor a fost de US 8,594 dolari iar până în 2009 34,8% din populaţia totală este săracă. Din punct de vedere istoric performanţa economică a ţării a fost stâns legată de exporturile ce aduceau un aport financiar pentru finanţarea importurilor şi a plăţilor datoriilor externe. Cu toate ca exporturile au adus un aport de venituri substanţiale, creşterea autosusţinută şi distribuirea mai egalitară a veniturilor s-au dovedit a fi evazive. Politica economică peruviana a variat destul de mult de-a lungul ultimelor decenii. În intervalul 1968 – 1975 sub conducerea lui Juan Velasco Alvarado s-au introdus reforme radicale, acestea includeau reformele agrare, exproprierea companiilor străine şi crearea unui sector de stat de mari proporţii. Aceste măsuri nu au reuşit să îşi atingă obiectivele de redistribuire a veniturilor şi de a pune un sfarşit în dependenţa economică faţă de ţările dezvoltate. În ciuda acestor rezultate negative cele mai multe reforme nu au fost abandonate până în anii 1990, cand guvernul liberalist al lui Alberto Fujimori a pus capăt controalelor preţurilor, a protectionismului, a restricţiilor privind investiţiile directe străine şi majoritatea companiilor deţinute de stat. Reformele au permis susţinerea creşterii economicie înca din 1993 cu excepţia unui declin dupa criza financiară din Asia din 1997. Serviciile însumează 53% din produsul intern brut peruvian urmate de manufacturieri (22,3%), industria extractivă(15%) şi taxe (9,7%). Creşterea economică recentă a fost alimentată de o stabilitate macroeconomică, îmbunătăţirea condiţiilor comerciale şi creşterea nivelului investiţiilor şi a consumului. Comerţul este de aşteptat să crească în continuare, după punerea în aplicare a unui acord de liber schimb cu Statele Unite ale Americii, semnat la 12 aprilie 2006. Principalele exporturi ale ţării constau în cupru, aur, zinc, textile, făina de peşte; principalii săi parteneri de comerţ sunt Statele Unite, China, Brazilia şi Chile.

Demografie

Având aproximativ 29 milioane de locuitori Peru este al patrulea cel mai populat stat din America de Sud din 2007. Rata de creştere demografică a scăzut de la 2,6% la 1,6% între 1950 şi 2000; se aşteaptă ca populaţia să ajungă la aproximativ 42 de milioane de persoane în 2050. Conform statisticilor din 2007 din totalul populaţiei 75,9% aparţin mediului urban iar restul de 24,1% aparţin mediului rural. Dintre oraşele principale menţionăm Lima, locuinţa a peste 8 milioane de persoane, Arequipa, Trujillo, Chiclayo, Piura, Iquitos, Cusco, Chimbote şi Huancayo, toate acestea având efective de peste 250000 locuitori la recensamântul din 2007. În regiunea amazoniană există 16 familii etno-lingvistice şi peste 65 de grupuri etnice diferite. După Brazilia şi Noua Guinee, Peru are cel mai mare număr de triburi necunoscute din lume. Peru este o ţară multietnică formată prin combinarea mai multor grupuri de-a lungul a 5 secole. Amerindienii au locuit pe teritoriul peruvian timp de cateva milenii inaintea cuceririi spaniole din secolul al XVI; populaţia lor a scazut de la aproximativ 9 milioane în anii 1520 până la aproximativ 600000 în 1620 în mare cauză datorită bolilor infecţioase. Legile făcute pentru a proteja populaţiile indigene nu sunt întotdeauna respectate de către guvernul peruvian sau de către alte companii precum Perenco, Repsol YPF sau Petrobras, ce caută să exploateze resursele naturale aflate pe ţinuturile ce aparţin indigenilor. În 1994, Peru a semnat şi ratificat actualele legi internaţionale ce privesc dreptul popoarelor indigene. Spaniolii şi africanii care au emigrat într-un numar destul de substanţial s-au amestecat atat între ei cât şi cu alte popoare indigene. După independenţă a existat o imigraţie europeană graduală din ţări precum Anglia, Franta, Germania, Italia şi Spania. Chinezii au ajuns în jurul anilor 1850 ca un substitut al muncitorilor sclavi şi de atunci au devenit o influenţă majoră în societatea peruviana. De asemenea mai sunt întâlniţi şi imigranţi arabi sau japonezi. Având în vedere rata ridicată a Peru-ului de amalgamare rasială structura rasiala a tarii poate fi clasificata fiind alcatuita din 31% - 45% amerindieni, 37% metişi, 15% albi, 35 africani, japonezi, chinezi şi alţii. Spaniola este limba oficială a 83,9% dintre peruvieni. Aceasta coexistă împreună cu câteva limbi indigene, dintre acestea cea mai importanta este Quechua, vorbită de 13,2% din populaţie. În recensământul din 2007 81,3% din populaţia de peste 12 ani se consideră ca fiind catolici, 12,5% se consideră evangelici, 3,3% sunt adepţi a altor religii iar 2,9% se considera atei.

Educaţie şi sănătate

Alfabetizarea a fost estimată la 92,9% în 2007; această rată este mai scazută în ariile rurale (80,3%) decat în cele urbane (96,3%). Educaţia primară şi secundară este obligatorie şi lipsită de obligaţii monetare în şcolile publice. Şcolile din ariile rurale sunt asociate cu o medie de cunoaştere mult mai scăzută a şcolarilor. Există o corelaţie între subnutriţie şi rezultate scazute în sistemul de învătământ. Venitul arată o corelaţie pozitivă cu educaţia. În sistemul sanitar există discriminări faţă de popoarele indigene. Peru are una din cele mai ridicate rate de deces matern dintre Americi. Între anii 1996 – 2006 mortalitatea infantilă era de 21 la 1000 de naşteri.

Cultura

Cultura peruviană îşi are în mare parte rădăcinile în tradiţiile amerindiene şi spaniole deşi a fost de asemenea influenţată de către grupurile etnice africane, asiatice şi europene. Tradiţiile peruviene artistice se extind de la poezii elaborale la textile, bijuterii sau sculpturi ale culturilor pre-incaşe. Incaşii au menţinut aceste meşteşuguri şi printre cele mai mari realizari arhitecturale ale acestora se include şi Machu Picchu. Barocul a definit arta colonială deşi a fost modificată într-o uşoară măsură de către tradţtiile native. În această perioadă majoritatea operelor s-au axat pe subiecte religioase; numeroasele biserici ale erei şi picturile ce reprezintă Şcoala Cuzco sunt cele mai reprezentative. Arta a stagnat după proclamarea independenţei până la apariţia curentului Indigenismo de la începutul secolului XX. Încă din 1950 arta peruviană a fost alterată şi modelată atât de curentele artistice străine cât şi de către cele locale. Literatura peruviană îşi are rădăcinie în tradiţiile orale ale civilizaţiilor pre-columbiene. Spaniolii au adus scrisul în secolul al XVI-lea, literatura colonială includea cronicile literare şi literatura religioasă. După independenţă, costumbrismul şi romantismul au devenit cele mai comune genuri literare, cum pot fi exemplificate în operele lui Ricardo Palma. La începutul secolului XX curentul Indigenismo a produs scriitori precum Ciro Alegria, Jose Maria Arguedas si Cesar Vallejo. În cea de-a doua jumatăte a secolului XX literatura peruviană a devenit mai cunoscută datorită autorilor precum Mario Vargas Llosa. Bucătăria peruviană se bazează pe reţetetele spaniole din perioada colonială cu variate influenţe ale bucătăriei tradiţionale ale amerindienilor. În Lima au existat de asemenea influenţe minore ale imigranţilor afticani, chinezi şi japonezi (aceştia insumează mai putin de 3% din populaţia Limei). Aceste bucătării au fost puternic adaptate datorită lipsei de ingrediente autentice majoritatea fiind fie indisponibile pe piaţă fie incredibil de scumpe. Spre exemplu deşi exista numeroase restaurante chinezesti peste tot în Lima nici unul dintre ele nu serveşte mâncare autentic chinezească. Acestea servesc în schimb o combinaţie de bucătărie numită Cifa. Reţetele obişnuite includ anticuchos, ceviche, humitas şi pachamanca. Datorită varietaţii climatice din Peru o gama variata de plante şi animale este disponibilă în arta culinară. Deşi există o lipsă a importurilor multe articole ce sunt comune în ţările vecine, precum lămâile, napii, varza furajeră sau castanele, acestea nu sunt din punct de vedere comercial disponibile pe piaţa peruviană. Muzica peruviană are rădăcini andine, spaniole şi africane. În timpurile pre-hispanice exprimarea pe cale muzicală varia substanţial de la o regiune la alta; quena şi tinya erau cele mai comune instrumente muzicale. Spaniolii au adus cu ei instrumente precum chitara, harpa ajungând şi la dezvoltarea unor instrumente încrucişate ca charango. Contribuţia africană la muzica peruviană constă în ritmuri şi în instrumentul de percuţie numit cajon. Dansurile de folck peruviene includ marinera, tondero, danza de tijeras, huayno şi diablada.